Je m'en fiche-ism

g static

2010-07-10T19:46:00.000+03:00

It's been 7 days...a week... Thought it would be easy...my road to hell! Actually, it was through hell. And still is.
Vreau doar sa scap de tot, sa ies si sa nu-mi doresc sa revin. Dar e al naibii de greu. Toata bautura din lume, toate drogurile si toate distractiile nu-mi vor lua gandul de acolo.
Ce am facut atat de gresit? Nimic. Eu sunt gresita!
Daca-mi inchid ochii, vad ce mi-as dori sa fie in realitate si asa ajung sa visez.
Chiar trebuie sa fie mereu asa? Fara sansa de a evada pentru totdeauna? Acum ca sunt singura, pot plange cat vreau, fara sa vad pe nimeni...fara sa vad ca le pasa...cand, de fapt, nu dau 2 bani.
Numerele se vor sterge. Dar nu sterg si acel tu care ma respinge de atatea ori.

despre

2010-05-24T19:11:00.000+03:00

De ce oare nu scriu atunci cand ma "arde"? De ce scriu cand totu-i la final?
In fine...n-are rost o justificare demna de comportamentul meu precar din ultima vreme. Pur si simplu, cuvintele nu par sa se asterne...nu vor. Nu-mi mai place sa scriu cum o faceam odata.
Sa scriu ca am trecut de-un week-end plin de grozavii (si n-a fost asta...ci cel dinainte), sa scriu ca m-am simtit iarasi deznadajduita si am ascultat music shits si am baut? Neah! O sa scriu ca in sfarsit o sa fiu singura si o sa-mi beau cafeaua in camera mea, libera de tot. As vrea sa scriu ca e cum mi-am dorit sa fie insa mi-e teama ca voi dezamagi...ca voi esua.
Si da, in urmatoarele zile voi ramane singura, libera, independenta, fara bataile ei de cap, fara prea multe vorbe...
Detest sa vorbesc...detest sa povestesc despre mine...iar acum nici nu voi mai avea cui. Doar lui. Insa, si lui ii este lehamite sa ma asculte. Asa ca voi tacea. Ceea ce e bine. Voi fi...singura. :)

[rough post again]

thrillseeker

2010-04-09T18:12:00.000+03:00

I kill myself till I'm dead...
Right now, I'm almost...there...almost dead.
Why aren't you punished for killing a soul? Is it because I'm still breathing in a some sort of a female life form?
Erase my memories and you'll erase my feelings! It's that simple!
I can walk towards you most confident than ever and you can take away everything I own... I won't mind. How pathetic is that?

[rough post]

Any body

2010-01-27T17:53:00.000+02:00

Ma gandeam cum sunt oamenii...

De cele mai multe ori, ei mint. Te mint in fata. De aceea, am ales sa nu-i mai privesc in ochi. Sa ma uit in alte parti, sa vad doar lucruri, obiecte fara suflete....stari de fapt.

Cand eram mica si-mi era rusine, imi imaginam ca daca-mi inchid ochii, lumea nu ma mai vede, iar eu trec, invizibila, pe langa ea. Am aflat mai tarziu ca cei care te fac sa suferi, chiar te vad atunci cand te ranesc...desi, tu ai ochii inchisi...sau plini de lacrimi. Cred ca atunci ei rad copios...

Practic, in ultima vreme, nu mai fac nimic. Astept sa-l vad in fiecare seara. Si-l chiar il vad in fiecare seara. Si-i vad indiferenta cu care ma trateaza. E ca vremea de afara. Cumplit de rece, cu multe minusuri...si cand crezi ca s-a mai incalzit un pic, incepe sa ninga sau sa bata vantul...uneori, chiar concomitent. Te tine treaza tot timpul.

Limita suportabilitatii mele se pare ca este foarte indepartata. Am crezut ca nu pot sa suport multe, am crezut ca suferinta ma va face sa ma intorc pe calcaie si sa plec in directia opusa. Am crezut gresit.

Toate lucrurile astea ma fac mai calma, mai rabdatoare, mai tacuta, incep sa nu mai vad diferenta dintre raul care mi-l face si binele ce ar trebui sa fie. E langa mine si-mi e de-ajuns. Poate ca sentimentele lui s-au scurs undeva pe drum la vale, insa ale mele inca sunt vii. La fel si constiinta.

Deja nu mai astept sa-mi treaca. Nu o mai vad ca pe o boala. E ceea ce este.

Prin asta ma definesc de 13 luni incoace...

Our personal ad

2010-01-18T12:14:00.000+02:00

Noi doua ii cautam pe ei doi.

De ce avem nevoie:
- 2 non-boring straight guys, hairless chested, no bolded or grey haired heads, no mustashy faces,
- sa avem companie pentru petrecerea timpului...intr-un mod cat mai placut;
- no sexual preferences;

- discutii atractive, muzica placuta, filme interesante;
- the age: between 23 and 35 tops!
- some good quality etc.-s.

Not too much to ask, right?!
If your offer furfills our request, we shall contact you for further...indulgence!

Unfortunately, I care...

2010-01-11T11:41:00.002+02:00

In mod normal, n-as fi scris. In mod normal, gandurile mele ar fi stat in cap. Nici nu sunt pe deplin convinsa ca ar trebui sa fac lucrul acesta, insa cum prieteni (si mai important, unii care sa te si-nteleaga) nu am si nu am cui zice, asa ca imi racnesc mie, in afara peretilor mintii.

Daca doare? Incredibil de mult! Aproape ca amortesc de durere ca apoi sa ma trezesc intr-un spasm si mai acut de durere. Nici nu stiu ce mai conteaza si ce nu. Nici nu cred ca mai conteaza ceva. Si cand te uiti la mine, zambesc si rad cu tine si fac din imposibil, posibil, merg, vorbesc cat sa fiu inteleasa, dar ochii tradeaza...mereu o fac, oricat as incerca...si de aceea prefer sa-i ascund sub borul unei palarii, al unei sepci, in spatele unor ochelari...

Am crezut ca daca sunt corecta cu toata lumea, va fi un lucru bun si mi-ar face bine. Am realizat ca nu-i chiar asa. Cand nu am mai putut indura, i-am spus.Cum e posibil ca unui om sa nu-i mai pese de un altul, pe care candva l-a iubit? Cum e posibil sa nu-ti pese de suferinta unui om, oricare ar fi el?

Acum pentru ce as mai plange si m-ar mai durea daca nu e nimeni in care sa ricoseze a mea suferinta?

E ciudat cum omul pe care-l considerai cel mai corect din lume, de fapt e atat de intinat si murdar ca si tine, si nu e nicio diferenta de nuanta intre voi. Cum faci fata la aceasta schimbare? Daca modelul s-a pierdut, cu ce te-ai ales? Cu niste invataturi de bine, provenite de la un om acum devenit imbacsit...cum sa le iei drept exemplu?

As vrea sa dorm. Mult. Si cand ma voi trezi, sa nu mai stiu nimic. De nimeni si nimic.

Exista vreun medicament pentru nesimtire?!

Different indifference

2009-11-27T14:55:00.001+02:00

Mi-e frica sa scriu ca mi-e frica sa mai simt. Dar parca tipa-n mine, incercand sa iasa ca dintr-un balon plin cu aer imputit.

E infect. Mizerie pe jos, frig, boala. Nu a mea. A mamei. Mi-e a plange, a-mi deplange soarta. Ziceam ca n-apuc 35 si stiu ca am dreptate...simt.

Intr-una din camere e racoare pentru o aerisire si o uscare a peretilor rosi de var. Intru acolo. E intuneric. E tarziu. Dar chiar daca n-ar fi tarziu, tot bezna ar fi...de pe la 5 in aceasta splendida perioada a anului. Am o tigara aprinsa in mana si arung scrumul pe jos, pe folia de plastic care se incapataneaza sa nu provoace incediul care-ar incinge atmosfera. Privesc blocul de vis-a-vis. Intrandul scarii e umplut de 2 baieti care ciorovaiesc treburi "serioase". Ma gandesc ca daca telefonul ii era defect la 21:20, poate si l-a reparat pana la 22:45. Nu. E linisite.

Eu sunt nelinistita. Sper din tot sufletul sa-mi gasesc un loc unde sa înnoptez in aceasta seara.

Dormitorul e neincapator, plin de haine, fotolii, praf si 2 suflete. Nu au nevoie de un al 3-lea.

Plang pentru ca imi simt disperarea de faptul ca voi ramane treaza toata noaptea intr-un scaun captusit si verde. Nu de asta plang. Sunt obisnuita sa pierd noptile ca mai apoi sa ajung la serviciu. Lacrimile erau constientizarea dependentei de un om care ma lasase balta fara niciun cuvant, fara nicio avertizare prealabila.

Nu aveam unde sa dorm! Iar el nu raspundea la telefon. Iar eu depindeam de el, de usa lui inchisa bine, de patul lui, de bratul lui, de caldura lui.

La ora 23:00, m-am intins pe o parte pe o portiune de 10 - 15 cm in care am amortit pana la ora 6:00 de unde mi-am ridicat corpul ca sa plec la serviciu.

Cu ochi plansi si cu un trup zguduit de smiorcaieli disperate, am realizat ca nu am prieteni. Nici el, care si-a permis sa intre din nou in viata mea, sub falsul pretext de a fi prieteni pentru ca nu voia sa ma piarda, nu-mi este prieten. Ii sunt doar o saltea cu arcuri bune, o gura captusita a naibii de bine cu muschi care fac fata, lateral si spate cu succes madularului lui. Numai atunci cand el vrea.

Da si a facut acel nenorocit de apel la 23:18 ce racnea: "hai, vino odata! acum am ajuns acasa dupa ce m-am distrat de minune pe unde pula mea am fost. hai ca acum zic eu ca poti si tu dormi!". Probabil ca atunci si-a adus aminte si ca sa nu ramana restant, l-a facut. Apoi a adormit linistit cu capul pe perna, minunandu-se cat de bun prieten el este tuturor.

Nici nu ma astept sa fiu vreo prioritate in viata lui, insa cati pumni batuti in piept doar ca sa-mi demonstreze cat de importanta sunt in viata lui si ca nu vrea sa ma piarda drept prietena trebuie ca l-au durut tare insa, pe cat de puternic a dat, pe atat de rapid a uitat. Si fututul a venit de la sine.

Almost a fucking year of nothingness!

My thought: "Daca ma loveste, ar fi unica lui sansa, si, fireste, si a mea, de a scapa definitiv unul de celalalt."

His question 2 hours later: "Daca te-as lovi vreodata, cum ai reactiona?"

...gandul meu i-a raspuns cu mult inainte intrebarii.

Congrats! You're not a father...

2009-11-19T14:05:00.000+02:00

no smile...maybe an artificial one...

6th

2009-11-14T14:30:00.000+02:00

6th is gone...

My biggest mistake...

2009-11-12T16:49:00.000+02:00

...is that I let him cum on my face...

Jane Doe

2009-11-09T21:56:00.000+02:00

S: Have you thought of me today?
H: Yes... I was in you...repeatedly. Does it count?!

S: ...almost!

Si cand te gandesti...

2009-10-28T08:20:00.000+02:00

...ca am ramas prietene doar pentru simplul fapt ca nu ti-am calarit iubitul...inca!

Ma intreb...

2009-10-25T19:23:00.000+02:00

...cum te gandesti la mine cand te felez perfect?!

Verbal picture

2009-10-21T10:25:00.002+03:00

...in situatia in care mi s-a spus ca "Deepside Deejays sunt cool!" iar "Lady Gaga rulzzzz!", tind sa cred ca totusi n-am o ureche muzicala atat de fina precum as fi crezut si ca ritmul meu muzical ticaie cu ceva intarziere...

Ma pierd in ideea ca cei de la Paramore cu al lor "Decode" ascultat azi dimineata pe la 6 si-un pic, pe un canal local de televiziune, cand, uitandu-ma pe geam, mi-am oglindit chipul in ceata perfecta de afara, mi-au perfectat imaginea conturata aseara cand, am revazut pentru a doua oara Twilight.

N-am vazut niciodata acelasi film de 2 ori. As vedea Twilight de zeci de ori, la un anumit interval de timp.
Ciudat insa, numai in sezon rece.
Daca personajul principal masculin n-ar fi avut acele "discutii" pe care le purta numai din priviri cu ea, filmul n-ar fi excitat nicio particula fina din talpa mea...insa, datorita lui...nu, nu...datorita privirii lui, am simtit fiori pana in varful alor mele doua talpi fine.

M-a izbit in aceasta dimineata melodia si imaginile surprinse din film in videoclipul celor de la Paramore, cu atat mai mult cu cat aseara (si alaltaseara) citisem despre film anumite review-uri, despre actori si despre cele 2 filme care-i vor succeda: New Moon si Eclipse. The Twilight Saga.

Da, pentru mine, Paramore ruled this morning!!!...chiar daca maine voi avea o cu totul alta senzatie!

Locked

2009-10-09T15:22:00.000+03:00

Se spune ca apa e sursa vietii. Astazi, nu a fost tocmai asa.

Mare tam-tam prin mass-media locala ca se opreste apa (fie ea calda ori rece) in tot acest minunat oras cam toata ziua, multe anunturi pe la scarile blocurilor cu apel la ligheanuri, toata lumea alertata sa-si umple cazile cu apa pentru wc-uri si o igiena elementara, etc.

Initial, am crezut ca este vorba de verificarile anuale la sistemul de termoficare central pentru depistarea eventualelor pierderi din sistem (fie vorba intre noi, au fost numai 30 de grade azi, dar se putea si mai bine!), insa m-am inselat. Nu fac verificari...nu inca! Vor fi si alea, dar nu acum. Acum, 20 de ore fara pic de apa pentru ca se trece pe "apa de Vrancea".

M-a bufnit rasul pentru ca firma minunata la care imi pierd mintile zi de zi e cea care realizeaza lucrarea.

Faza cea mai draguta: cladire de birouri cu 12 etaje, toalete la fiecare etaj + bucatarie si sala de mese. La oprirea apei, usile tuturor toaletelor au fost inchise cu cheia.

Imi imaginez ca mai am fix 37 de minute de agonie + 20 de min. pana acasa unde, in final, m-as putea usura fara sa ma lovesc de o usa incuiata!

Blog

2009-10-07T17:43:00.005+03:00

Se facea ca era o seara de sambata de august. Cald. Foarte cald. Se intampla intr-o parte a orasului. 2 oameni: un barbat si o femeie s-au intalnit sa petreaca putin timp impreuna. Se stiau de putin timp dar aveau toata viata inainte sa incerce sa se cunoasca. In acea seara aveau sa afle o latura a personalitatii lor...comuna.

In cealalta parte a orasului, alti 2 oameni: un barbat si o femeie s-au reintalnit pentru a petrece putin timp impreuna. Se stiau de mult timp si nu mai aveau toata viata inainte pentru ca o pornisera in directii opuse. In acea seara aveau sa descopere o latura a personalitatii lor...care avea sa-i puna pe ganduri.

1. “Hai sa petrecum seara asta impreuna. Si sa facem ceva nou. De care sa ne aducem aminte mult timp.”

Asa au facut.

Ea a mers si a cumparat tigari “cu aroma” care aveau sa-i ameteasca puternic in acea noapte. Au inceput sa fumeze si sa se simta din ce in ce mai bine. Radeau din orice. Au iesit in oras si au mers pe faleza. Era noapte deja iar luna le suradea. Ametiti si amuzati, alergau pe faleza, ferindu-se de skaterii care se apropiau alarmant de ei. Simturile le erau alterate si credeau ca lumea era toata a lor. Cel putin pentru seara aceea. Si-au continuat periplul prin centrul orasului, oprindu-se in dreptul fantanilor arteziene si admirandu-le de parca le vedeau pentru prima data, umiti de jocul lor. 2 copii care abia acum deschisesera ochii si vedeau lumea din jur. Imbatati de ea si de senzatiile noi care le confereau o noua viziune asupra delirului in care erau prinsi, alergau pe strazi si dansau in jurul masinilor oprite la semafoare.

Ajunsi acasa, au consumat si cealalta tigara. Au baut vin si au ras in continuare.

Totul parea o dementa perfecta. Nimic deranjant. Lumea le devenise perfecta.

2. In cealalta parte a orasului, el intra in apartamentul ei propunandu-i noi trairi. Ii promisese ca avea sa fie divin. Depresia ei avea sa fie alungata. “Vei simti ceva nou. Eu am incercat si mi-a placut...a inceput sa-mi placa cu timpul. Iti ofera noi senzatii, vei vedea.” Au plecat impreuna sa cumpere “the good shit”. Era nerabdatoare sa vada cum e. Poate asa nu va mai simti amaraciunea din suflet pe care el i-o provoca. Ii oferea medicamentul pentru o vindecare temporara. El.

Au cumparat si s-au intors in apartamentul ei, in camera ei, unde totul era semi-obscur. Au renuntat la lumini. Au aprins o tigara si ea a inceput sa traga cu nesat. Dupa cateva fumuri, totul era blury. Si el tot blury ii parea. Ireal. Intrase in lumea ei...in lumea unde suferinta era stapana peste tot. Senzatiile cresteau pe masura ce timpul parea a se fi opri in loc. Simturile i se acutizasera. O durea din ce in ce mai tare. Depresia se adancea si aproape devenea de nesuportat. “Asa trebuia sa fie? Ca el sa doara mai tare decat in realitatea prezentului ei?” El statea langa ea. Si, desi, era prezent, o atingea, in sfarsit, era fizic langa ea, o durea foarte tare. Imperceptibil, neputinta isi inzecise, insutise ba chiar inmiise puterile. Nu plangea. Nu facea parte din plan, insa l-a sarutat. El a raspuns cum obisnuia s-o faca acum ceva timp in urma. Foamea ei se confunda cu a lui. A ei psihica, a lui fizica. Din fericire pentru el, foamea lui se consumase. Din pacate, foamea ei se transformase in durere acuta. Ceva tipa in mintea ei. Era sufletul care se zbatea in chinuri. Nu putea sa-i spuna. Orice cuvant pe care-l rostea, devenea inteligibil odata iesit de pe buze.

“Mi-a spus ca imi va schimba starea...in bine!!” Ochii o tradau. Era panicata. A intrebat-o daca este okay. Nu era si nu i-o putea spune. A luat-o in brate ca pe un copil. S-a simtit mica si insignifianta...era protejata, insa de el ii era cel mai mult frica. “Cat mai dureaza starea asta de pseudo-nirvana?” Haos. Sufletul i se zbatea ca intr-o cutie de chibrituri. Oricat de tare ar fi tipat, nu il auzea nimeni. Silent motion in a cube.

Luna lor nu zambea. Luna lor nici nu se vedea.

Dimineata de dupa a fost...

Frustrari?!

2009-06-21T09:35:00.006+03:00

Si ce daca imi smulg pielea de mine, strat cu strat? Nu doare in asa hal in care ma doare tu in mine si te vreau afara. Am depistat alergia mea. M-au intrebat idiotii la spital daca sunt alergica la vreun medicament... De care medicament? Din-ala care blegeste? No way! Cat poate sa doara?! As schimba gladly locul cu tipul din Awake.
Tu esti alergia mea. Si fiindca stiu ca n-am voie sa bag in mine ca imi face rau, cu atat ma incapatanez mai tare sa ma injectez aiurea, mai mult mental, cu tine.
In ultimele 2 luni, am devenit omul fara vicii: no smokes, no weed, no coffee, no tea, no sweets, no nothing...not even sex. :)) Rezistenta tare mai sunt. Pana cand vine vorba de tine.

I'm wick...the wickest person in this fucking world.

Inside & in-side

2009-05-27T09:00:00.005+03:00

Ieri m-am hotarat si mi-am facut curaj sa merg (pentru prima data in viata mea) la sala. Mi-am inhatat prietena si ne-am urnit spre locul cu pricina.
Totul se defasura intr-un parter de bloc cu garsoniere.

Dupa ce am scuturat buzunarul pentru o luna de sala (care sper sa-si arate folosul in...mai putin de-o luna!), am mers la o cunostinta a prietenei care locuia in acel bloc (repet: de garsoniere!).

Pentru prima data in acest an, am simtit gustul amar al saraciei lucii: un copil de 9 luni alaturi de 2 parinti defomati psihic dar si fizic, fara serviciu si fara intentia de a face ceva in sensul asta. Sa locuiesti intr-o garsoniera jegoasa, cu resturi de lucruri, cu un frigider gol, in care sa tii doar niste bidoane cu apa, cu tencuiala peretilor de o culoare necunoscuta (cred ca era...mov?!...dar doar cred...), cu vopseaua scorojita, cu un copil care trebuia sa creasca...in sanse, macar...
Ei, amandoi, fumau. In aceeasi camera cu copilul (alta oricum nu mai era!). Fumau banii imprumutati. El - idealul meu masculin: chel, cu burta si par pe spate. Ea: par (in 2 culori ca, cica, asa se poarta acu'!) intins cu placa de 3,8 lei, manichiurata in cea mai oribila nuanta de unghii posibila, epilata (mai exista Bic?!) si foarte...cursiva in injuraturi (timbrul vocii total masculin!).
M-au speriat si oripilat. M-am declarat Sf. Filofteia si am spus ca nu mai pot ramane. De fapt, mi-era greata si scarba. Niste oameni redusi si silnici.
Noroc ca aveau calculator si internet. Poate trebuia sa (de)scriu aceasta lehamite de acolo...probabil imi iesea mult mai bine.

My growing...ciufu'...

2009-05-18T21:41:00.003+03:00

Mda...m-am tuns acum vreo 3 săptămâni în urmă şi (Doamne, ce mi-as fi dorit să n-o fac!), de atunci, însă îmi tot doresc să-mi crească părul la loc cum era cândva. Ciudat e că n-am modificat foarte mult. Ba da...am modificat din moment ce lumea, uneori aceeaşi lume, mă tot întreabă dacă m-am tuns (?!) sau dacă mi-am schimbat ceva drastic la frizură.
M-AM TUNS, MIOPILOR şi ALZHEIMERILOR!...cu breton. E singura modificare esenţială adusă chipului meu de 28 de ani jumate şi va trebui s-o suportaţi pentru ca parul nu creste peste noapte la loc nici cu cel mai eficient ulei de ricin (nu ca as folosi!).
Idiotic, stateam pe hol la o tigara (asta acu' 3 saptamani, imediat dupa "cosirea" pletei frontale) si trece pe langa mine "The All Mighty", "The Sun above Us All" si-si arunca privirea aia a lui de om matur, dastept si intelept catre...ciuful meu proaspat ferchezuit.
"V-ati tuns, nu?!" cu un zambet sfidator ca el, barbatul, a remarcat ceva la ea, femeia si are si orgoliul s-o recunoasca.
Noroc ca in astfel de momente dramatice sunt insotita si calauzita de "The mother of all", colega, care incredibil, si ea suferise o operatie estetica la podoaba-sa capilara.
Raspund in batjocura: "Cu mine vorbiti sau D-na Gionescu?"
Colega s-a inrosit, iar el a facut icner (zic eu) negru...si-mi raspunde:
"Cu dvs. am vorbit. Sa stiti ca nu va prinde deloc!"
"Nici nu intentionez sa ma las prinsa!"
Stiu ca in acel moment, nasul dumnealui a luat pozitia de avant, corpul i s-a arcuit in semn de zvacnire si-mi dadu de inteles ca urma sa plece.
Colega, stiu ca in acel moment, fusese foarte aproape de un mic atac cranio-cerebral insa, am reusit sa-mi administrez zambetul "Totul e OK!" si am simtit-o respirand usor: "Sa stii ca voi milita sa nu fii concediata!"

Oare doar pentru un drac impielitat de...tunsoare imi voi pierde serviciul?
Au trecut 3 saptamani de atunci si am acelasi serviciu imputit cu acelasi salariu de acu' 1 an jumate.
Sambata asta, adica nu ieri, alaltaieri, stiu ca m-am razvratit. Rar o fac. Nu m-am razbunat pe nimeni ci am facut ceva ce n-as face niciodata, in conditii absolut normale. Si m-am simtit bine.

Etc. ...

...a see-through dress...

2009-05-12T14:02:00.006+03:00

El se uita singur la filme non-pudice. Si este singur. Nu! Mint! Nu este singur. Are o iubita...are o prietena ca sa aibă o prietena. Dar e singur. Si se simte singur. Si se uita la filmele alea care induc o stare de "hata-hata" si tot mai singur se simte pentru ca n-are cu cine imparti dorintele si pasiunea acumulata.
Cand am plecat, ti-am luat desuul negru. Nu voiam ca ea sa-l imbrace desi mi-ai promis ca nu-l va imbraca nimeni. N-am vrut sa risc din moment ce increderea pe care-o aveam in tine era zero...sau tindea spre zero.
Ai zis atunci ca-l vei atinge...in scopuri pur utilitare. Ei bine, nu!
Atunci eram teribil de trista si lacrimam puternic (si nu era de la ceapa taiata in cubulete perfecte) ci de la inceputul unui sfarsit care mi se parea prea brusc.
Acum imi provoci depresie. De ce? Pai, sa citez din repertoriul unui strain: "Acum putem fi prieteni, nu crezi?"
Putem? Serios?! Chiar putem? Dupa ce ne-am tras-o vreo 3 ani la rand in cele mai apoteotice moduri posibile, acum sa fim prieteni? Are you out of your fucking mind?!

Continui al'data ca tre' s-o sterg acu'!

Il est fou

2009-05-08T13:12:00.009+03:00

O zi mai plictisitoare ca asta, n-am mai avut demult. Iar plictiseala nu vine niciodată singură. Mai aduce puţin de somnolenţă, lipsă de chef, dorinţă de ducă, nervi în pioneze, etc.
Şi voiam să stau înţepenită astăzi pe scaunul de la birou, fără să mă mişc, fără să fiu deranjată de vreun telefon care să mă facă să-mi ridic trupul plictisit de pe scaun sau să fac vreun efort.
Ei bine, a trebuit sa plec. Succint.
Ploua destul de...pătratic...sau rombic...cert e că ploua puternic. Şi pe stradă erau oamenii Domeniului Public care curăţau şi plantau boscheţei şi diverse plăntuţe pe spaţiul dintre sensuri.
Şoferul nu se grăbea. Admiram munca pe care oamenii ăştia o depuneau cu atâta conştiinciozitate. Mă blamam că eu azi eram depresivă şi că refuzam să muncesc datorită unui sictir incredibil de cotropitor ce pusese stăpanire pe mine.
Şi, cuprinsă de remuşcări, continui să mă uit la acele persoane. La un moment dat, remarc un bărbat întors cu spatele sensului nostru de mers care ţinea în mana...un furtun. In mintea mea, se zbăteau 2 ipoteze, una mai îndrăzneaţă ca alta: 1. strângea furtunul pentru că începuse ploaia (ploua de azi-dimineaţă...dar ce mai contează!) şi 2. uda scuarul pentru că nu avea încredere prea multă în ploaie.

Aveam să constat din puţul adânc al gândirii (unora) că se aplică a doua mea ipoteză!

Ciudat! Aș fi jurat că ploaia chiar era torențială!

This man has more lives than a cat

2009-05-05T18:42:00.020+03:00

Se prea poate ca în viaţă să treci pe lângă un mare pericol fără să-i cazi victima. Pare a noroc. Însă, ce se întâmplă când norocul începe să treacă des...prea des pe lângă tine?! Începi să-ţi cam pui întrebări. (asta, numai dacă eşti conştient de pericole)
Cunosc un astfel de om.
Nu de mult timp i-am observat unele calităţi care erau mascate de o personalitate interesantă sub multe aspecte, dar, ca orice alt om, are şi defecte.
Am început să-l cunosc pur întâmplător când interesul meu vis-a-vis de oameni era inexistent. Dar s-a întâmplat să se remarce printr-o...remarcă. Şi aşa l-am observat...şi, de atunci, continui să-l observ în numeroase ipostaze. Uneori, mă uimeşte, uneori mă surprinde gândindu-mă că şi eu aş fi făcut la fel, uneori mă dezamăgeşte, alteori îmi dă speranţă, mă adoarme seara târziu şi îmi ţine de cald toată noaptea. Uneori, e bun, alteori nu. Dar e om...doar un om!
Revenind asupra pericolelor...au fost multe într-o perioada scurtă de timp, începute destul de recent...

Cum eram în transă la începutul acestui an, numai de noi sau vechi cunoștințe n-aveam eu chef. Dar, într-o zi, m-a izbit puternic. Era destul de târziu. Eu umblam de bezmetică în noapte căutând mașina în care trebuia să intru. Inițial, nu l-am văzut, deși ştiu că era acolo de ceva timp, "admirându-mi" orbecăiala neputincioasă. Am zărit mașina și mi-am liniștit tremurul corpului. În sfârșit, era ceva cunoscut! Zâmbesc și mă îndrept grăbită să înhăț portiera care-mi obtura calea spre locul cald adorat. Făcând acest lucru, îmi arunc, pentru o fracțiune de secundă, privirea peste stradă. Stătea. Privea. Nu schița nimic. A fost contact vizual, contact senzorial... Am crezut că timpul s-a oprit în loc. Și cred că atunci chiar s-a oprit. Nu ştiu cât am stat asa. Probabil preț de o secundă în timpi umani, însă mie mi s-a părut o veșnicie în care aş mai fi stat o eternitate. Era fix. Eram împietrită. Am simțit cum mi-a citit sufletul de parcă s-ar fi uitat într-o oglindă. A văzut asemănările și deosebirile. Eu, ca de obicei, am fost oarbă. Eu am văzut doar omul, conturul lui lăsat în noapte și...privirea, care m-a făcut să mă opresc. In rest, se aplică varianta novicelui: nu știe nimic, nu vede nimic dar e dornic să-nvete.
Știu că n-a fost ceva ireal.
Am intrat în mașină. Am continuat să-l privesc până l-am pierdut din vedere. Privirea lui a atins asfaltul în momentul în care eu am urcat în mașină.
M-am trezit din reverie 2 ore mai târziu.

Așa a început...un sfârșit recent.

Momente de azi

2009-05-01T09:22:00.007+03:00

Azi e 1 Mai...muncitoresc, în sensul că eu îl sărbătoresc prin muncă. Din păcate, sunt singura dintre prietenii mei care lucrează azi şi de asta rămân şi-n Galati. În mod normal, trebuia să merg la Vălenii de Munte cu o prietena. Și chiar dacă am sunat-o acum şi mi-a spus să iau un microbuz pană acolo, nu cred că voi face asta. Va trebui să petrec singură week-end-ul ăsta...singură cuc.

Hmmm...fac ce fac şi creez numai probleme! De ce bărbaţii ăştia sunt asa de meschini? Conversaţie succintă cu ea şi apoi cu el...apoi sms de la ea..."te place dar a venit cu altcineva şi, cu toate astea, te vrea aici."...sms-ul meu a fost coerent..."potoleşte-l că eu nu vin...nici nu-ncape poveste." Să-l urăsc pentru comportament? Să-l judec pentru gândirea lui strâmbă? Să-l dezaprob pentru imposibilitatea de a avea autocontrol? Nu, pentru că nu mai sunt acel om.

Şiretlic

Și l-am rugat, fie jovial, fie serios, fie brutal să înceteze a mă contacta. Dar a înţeles? Nu! Și aseară, după o repriză descătuşată de ironii neînţelese cu ţăcănitul, intru seara pe mess (da, mi se mai întâmpla!) şi nu trec 20 de secunde şi mă abordează cu o bestialitate candidă ireproşabilă: "bună. voiam să stiu dacă ţi-ai potolit "foamea". atât. pa. :)" Nu am răspuns nimic pentru că mi-am propus să-l ignor total. Răspunsuri evidente emise de mintea mea în următoarele secunde:

nu :) (sinceritatea încă mă mai caracterizează)
nu. şi dacă tot eşti atât de curios, nu vrei să mi-o potoleşti tu?!
nu suntem prieteni pentru a ne confesa eventualele futaiuri, deşi sâmbătă asta am făcut (ne-am făcut de râs unul în fata celuilalt)
sari calul cu mult!
link-ul "No doubt - Don't speak"
offf...admit...foamea e la locul ei şi...creste...oare ce să fac?! :-< Și am o mulţime de întrebări...pe care nu le voi pune niciodată... Sunt întrebări care nu-şi mai au rostul.

Viaţa e sucită şi al naibii de plăcută, uneori. Gustul amar lăsat ţi-l transforma în cea mai dulce-acrişoară senzaţie care-ţi înfioară corpul.

Something new for someone new

2009-04-29T14:20:00.001+03:00

Bună,

Numele meu ales este Anaida. Nu are nimic în comun cu Diana. E doar...Anaida. Simplu. E un nume ales de mine pentru mine.

Îmi e destul de greu să mă despart de scris. M-am tot gândit că, înaintând în vârstă, voi renunța, considerînd înșiruirea de cuvinte o pierdere ineficientă de timp. Mereu am avut timp la dispoziție, deși ani la rând am afirmat că timpul curge împotriva mea. Vreau ca acest blog să conțină adevărul fiintei mele, fără refulări ale trecutului, fără omisiuni si minciuni, in special fără scuze stupide. Întâmplări ce mi-au ridat chipul în zâmbet sau plâns sau au marcat impasibilitatea mea. E doar un nou început, și, deși, pentru mine, începuturile sunt triste datorită regretului ultimului sfârșit, asta îmi aduce surâsuri și mult roz în suflet pentru că e doar a meu și nimeni nu mai ştie cum a fost trecutul.