Inside & in-side

Ieri m-am hotarat si mi-am facut curaj sa merg (pentru prima data in viata mea) la sala. Mi-am inhatat prietena si ne-am urnit spre locul cu pricina.
Totul se defasura intr-un parter de bloc cu garsoniere.

Dupa ce am scuturat buzunarul pentru o luna de sala (care sper sa-si arate folosul in...mai putin de-o luna!), am mers la o cunostinta a prietenei care locuia in acel bloc (repet: de garsoniere!).

Pentru prima data in acest an, am simtit gustul amar al saraciei lucii: un copil de 9 luni alaturi de 2 parinti defomati psihic dar si fizic, fara serviciu si fara intentia de a face ceva in sensul asta. Sa locuiesti intr-o garsoniera jegoasa, cu resturi de lucruri, cu un frigider gol, in care sa tii doar niste bidoane cu apa, cu tencuiala peretilor de o culoare necunoscuta (cred ca era...mov?!...dar doar cred...), cu vopseaua scorojita, cu un copil care trebuia sa creasca...in sanse, macar...
Ei, amandoi, fumau. In aceeasi camera cu copilul (alta oricum nu mai era!). Fumau banii imprumutati. El - idealul meu masculin: chel, cu burta si par pe spate. Ea: par (in 2 culori ca, cica, asa se poarta acu'!) intins cu placa de 3,8 lei, manichiurata in cea mai oribila nuanta de unghii posibila, epilata (mai exista Bic?!) si foarte...cursiva in injuraturi (timbrul vocii total masculin!).
M-au speriat si oripilat. M-am declarat Sf. Filofteia si am spus ca nu mai pot ramane. De fapt, mi-era greata si scarba. Niste oameni redusi si silnici.
Noroc ca aveau calculator si internet. Poate trebuia sa (de)scriu aceasta lehamite de acolo...probabil imi iesea mult mai bine.